Gesturi necugetate

Sunt convins ca fiecare dintre voi a facut macar o data in viata un gest pe care mai apoi sa il regrete. Ceea e nu stiu este cati dintre voi au avut curajul si au reusit sa indrepte prostia facuta.

Poate prostie e un cuvant prea greu pentru unele situatii, dar in general, fie si atunci cand este vorba de cele mai neinsemnate gesturi, in momentul in care le constientizam ne consideram de-a dreptul prosti (si nu in sensul ca nu ne duce capul, ci mai curand ca nu ne-am gandit la consecinte inainte sa actionam).
Chiar as fi curios sa aflu, si cu aceasta ocazie m-as bucura daca mi-ati impartasi cazuri in care eforturile voastre de a salva o situatie stupida iscata din vina voastra au avut rezultate pozitive.

Ma intreb cand fac oamenii cu predilectie astfel de gesturi ? incercand sa aflu rapunsul la aceasta intrebare am descoperit urmatoarele cazuri:
1. Cand nu mai pot de bine. Cred ca dupa o perioada in care nu mai ai asa multe griji ai tendinta sa "lasi garda jos"...si atunci o comiti! Dai de multe ori cu piciorul la lucruri si situatii pentru care ai muncit cine stie cat timp, dar... prostia se plateste zic unii.
2. Cand esti coplesit de evenimente. Acestea sunt din punctul meu de vedere situatii ceva mai speciale intrucat depinzi foarte mult de conjunctura. Din pacate de multe ori nu avem incotro si evenimentele din jur ne coplesesc. Principala problema in acest caz consider ca este faptul ca de obicei exista victime colaterale. Daca dintr-un anumit pct de vedere noi ne meritam soarta ca am fost slabi si ne-am lasat coplesiti, cei din jurul nostru nu o merita in nici un caz.
3.Cand vrei sa mai schimbi registrul, sa vezi cum e si de cealalta parte. Stiti vorba aia? "Curiozitatea a omorat pisica". Cred ca e perfect valabila in astfel de cazuri. Si cu toate acestea, monotonia e probabil una din cele mai perfide situatii care pot sa apara. Chiar si daca ar fi numai din simplul motiv ca de fiecare data ranesti pe cineva. Dar nu e doar atat..Pe langa faptul ca ranesti de obicei o persoana apropiata, acesta e un rau pe care cu greu il poti indrepta. daca incelelalte cazuri mai poti gasi o explicatie pentru gesturile tale, de aceasta data nu cred ca exista (cel putin eu n-am reusit sa gasesc) un motiv suficient de puternic sa indrepte raul facut. "De ce m-ai ranit? Pentru ca ma plictiseam"...cat de patetic suna...

Indiferent de situatiile de mai sus, astfel de gesturi ar trebui evitate....Dac'ar la fel de usor de facut pe cat este de spus....
Si ce faci daca totusi se intampla? Tii "coada" sus si suferi in tacere? Iti ceri iertare si speri ca vei avea o alta sansa? Incerci sa treci peste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?...Nu stiu daca exista o solutie universala...Probabil ca nu. Insa problema cea mai mare pe care noi ca barbati o avem este sa admitem ca am gresit. Mi-a fost dat sa vad atat de rar astfel de situatii incat aveam, sa cred ca nu exista. Barbatii au intotdeauna dreptate indiferent de situatie ca doar sunt sexul puternic... pe naiba...puternic pe timp de "pace". Oare mai exista speranta pentru noi? sau suntem condamnati la greseala?...ca predispusi suntem sigur.
Pe de alta parte, oare toate femeile trebuie sa aiba intotdeauna dreptate? Probabil ca da...daca vrem sa ne fie bine...si probabil ca in cele mai multe cazuri au...dar noi traim cu satisfactia ca uneori mai avem si noi dreptate, chiar daca asta o stim numai noi :)

Si ca sa inchei in tonul articolului precedent, nu...n-am uitat sa zambesc. Pentru ca sper (si am o presimtire ca asa este) ca de cealalta parte se gasete aproape intotdeauna un suflet suficient de mare incat sa ierte.

Si nu uitati: daca aveti situatii cu happy end, le astept cu interes.

Nu uita sa zambesti !!!!

Uneori cand incepi sa o iei razna, soarta vine si iti da o palma. Prieteneste, asa cat sa nu te superi dar sa te trezesti la realitate.
Acum ceva vreme am fost plecat vreo 2 zile intr-un oras in care nu mai fusesem pana acum. Abia daca stiam unde este situat pe harta. Alexandria. Vizita mea acolo a fost prilejuita de un research pe care l-am avut ca sa incerc sa-mi cunosc mai bine consumatoarele carora le adresez campaniile mele pe detergenti. Dar asta e mai putin important. Ce este cu adevarat important e faptul ca aceasta vizita mi-a prilejuit un nou contact cu realitatea de care trebuie sa recunosc ca m-am cam indepartat in ultima vreme.
Am constatat cu oarecare uimire ca in acest oras (si probabil la fel este in multe locuri din tara asta) e o saracie lucie. Am gasit aici multi oameni care, desi abia aveau ce manca, se declarau fericiti. Vorbesc despre oameni pentru care luxul inseamna "sa aiba in frigider mezeluri". Sunt persoane a caror venit pe familie nu depaseste 6-700 Ron lunar, bani din care ar trebui sa isi achite si ratele, sa-si trimita si copilul la scoala si sa mai si traiasca. Cu toate acestea n-am vazut nici macar o persoana care sa nu ne fi zambit.
La inceput m-am intrebat cum de este cu putinta asa ceva. Cum poate o persoana incercata de asemenea greutati sa si zambeasca? Sunt convins ca nici nu era un zambet fals, de poza si nici nu era unul permanent. Insa cred ca acesti oameni au invatat sa vada in jurul lor partea frumoasa a lucrurilor, au invatat sa ia din jur ceea ce e bun si sa nu bage in seama toate fleacurile, toate rautatile altora si toate necazurile.
Sunt convins ca mare parte dintre voi ati vazut macar o data in viata o astfel de persoana. Desi nu sunt eu un masura sa dau sfaturi, v-as recomanda sa retineti acel chip si sa vi-l aduceti in minte de fiecare data cand viata va incearca.
In acelasi timp am si o rugaminte catre voi: daca ma auziti vreo data ca ma plang de ceva dati-mi un sut in.....Nu; nu acolo :)...ce vreau sa zic e sa ma bateti pe umar si sa imi ziceti :" BOULE!!". Si eu o sa stiu de ce si o sa va zambesc. Promit sa fac si eu la fel cu voi (sper sa nu va suparati, iar daca o faceti sper sa va treaca repede si sa zambiti).
Sa aveti sarbatori fericite si multe zambete in jurul vostru!

Bancul saptamanii

Un tip statea cu sotia la TV. La un moment dat, el se intoarce spre ea si-i spune:
"Pun pariu ca nu-mi poti zice nimic care sa ma faca si bucuros si trist in acelasi timp."
Replica ei?
"Ai cea mai mare p__a dintre toti prietenii tai."

Fiecare cu masura lui

Masura:

1.Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data;

2. Cantitate determinata, intindere limitata;

3. Limita, punct extrem pana la care se poate concepe, admite sau pana la care este posibil ceva;moderatie, cumpatare, infranare. (DEX '98)

Iata trei definitii (diferite)date unui cuvant aparent banal. Banal, dar atat de important pentru noi toti. Din pacate de cele mai multe ori nu suntem in stare sa retinem macar una dintre ele.

Am proaspat in minte o intamplare la care am asistat saptamana trecuta si care m-a cam pus pe ganduri: sa fie oare lipsa masurii jenanta in orice situatie? Incerc de cateva zile sa gasesc raspuns la aceasta intrebare si cred ca am ajuns la o concluzie.

Incerc sa gasesc o scuza unui individ pe care nici macar nu-l cunosc, despre care am auzit tot felul de pareri si nu stiu de unde sa pornesc demersul meu. O iau metodic de la definitie.

1.In primul rand masura e o valoare raportata la o unitate data. Deci ceea ce pentru unii poate parea ca deplasat, pentru altii poate parea normal.

2.In al doilea rand vorbim de o cantitate limitata. Limitata de ce? As spune ca de capacitatea fiecaruia de a intelege de ce este (in)capabil. Cel mai important in acest context este sa iti cunosti limitele.

3.Masura inseamna moderatie, limitare, cumpatare. Masura inseamna sa stii sa te opresti inainte sa te faci de rusine.

Ce scuza as putea gasi unui individ beat care e dispus sa sacrifice o prietenie pentru o cantitate de alcool ? Sa zicem ca:

1. si-a ales gresit reperul la care sa se raporteze;

2. nu se cunoaste suficient de bine pe el insusi;

3. si-a luat un avant prea mare si inertia l-a impins dincolo de limita si nu s-a putut opri la timp.

Din pacate nici una din aceste scuze nu poate sta in picioare in conditiile in care tragi si pe altul dupa tine in groapa. Nu e suficient ca te-ai facut tu de cacao, dar mai pui si pe altul intr-o situatie foarte stanjenitoare. Nu e suficient ca esti tu un mare bou, dar te si mandresti cu asta si esti gata sa impungi pe oricine nu e in asentimentul tau...si daca mai esti si-n calduri...tacamul e complet.

Din fericire exista abatoare si macelari.

Cu toate ca ma deprima gandul ca in 99% din situatii lipsa masurii nu aduce nimic bun nici pentru cel caruia ii lipseste, nici pentru cei din jurul lui, am reusit sa gasesc cel putin o situatie in care e de dorit sa nu existe masura. Si lucrul care imi vine in minte e ZAMBETUL.

Nu e nevoie de masura ca sa zambesti. Cu atat mai mult cu cat ai un zambet absolut fermecator si binedispui pe toti cei din jurul tau. Mi-as dori sa vad oamenii din jurul meu zambind macar o data pe parcursul unei zile. Iar pe unii mi-as dori sa-i vad zambind tot timpul.

Asadar cititorule (ca probabil esti doar unul) incearca sa gasesti o secunda pe zi in care sa zambesti. Si sa nu regreti niciodata daca zambetul tau a fost interpretat gresit. Pentru zambet exista cel putin o scuza pentru care lipsa masurii sa fie justificata: dorinta ta de a binedispune pe cei din jur.

Iar daca ti-ai alege ca acea secunda sa fie una in care sa te pot vedea si eu ti-as ramane profund indatorat :-)

Am si eu ceva de spus!!!

Cred ca fiecare dintre noi a trecut macar o data printr-un moment sau printr-o situatie in care a vrut sa spuna ceva dar printr-o imprejurare ciudata s-a abtinut... Si mai apoi a regretat.

Pe de alta parte ati intalnit cu siguranta persoane care, daca nu fac un comentariu in orice discutie s-ar afla (chiar daca nu e locul lor in acea discutie), nu se simt bine. Tin cu orice pret sa se faca remarcati...Si apoi regreta (in cel mai fericit caz).

Nu. Concluzia care se poate trage de aici nu este ca orice am face sau am zice vom regreta mai tarziu. Concluzia este ca e bine sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci. Sau sa stii ce sa vorbesti si cand. Oamenii care lucreaza in comunicare ii spun "Communication Context Strategy" - strategia de comunicare in context. Sa transmiti un mesaj cand sau unde interlocutorul e dispus sa il asculte.

Sa transpunem acest concept din publicitate in viata de zi cu zi si sa luam situatiile de mai sus.
In prima dintre ele poate fi o problema de mesaj: nu stii cum sa-l frazezi sau nu stii cum sa-l livrezi ca sa nu ranesti. Si-atunci tu esti cel ranit(mai devreme sau mai tarziu) pentru ca ajungi sa-ti para rau ca nu ai profitat de ocazie. Ori se poate sa te simti intimidat de interlocutori si pur si simplu sa nu ai curaj sa iti verbalizezi gandurile. In aceasta situatie cred ca ai cel putin doua variante mai bune decat sa stai, sa taci si sa iti amplifici frustrarile: 1)Fie iti aduni curajul si te faci auzit, 2) fie faci tot posibilul sa iti schimbi anturajul cu un altul in care te simti in largul tau. Sincer, in prima dintre ele n-am vazut prea multe persoane..

Cea de-a doua situatie, e ceea ce se numeste in zilele noastre "bagarea in seama". O intalnim atat de des in jurul nostru incat am impresia ca suntem inconjurati de o multime de frustrati - pentru ca probabil bagarea asta in seama e generata de o multime de frustrari, de oprimari care ies la iveala atunci cand e momentul mai nepotrivit. Sau cel putin atunci se face bagarea asta in sema remarcata. Sa recunoastem ca macar o data in viata fiecare dintre noi s-a bagat in seama macar o data cu cineva: cu o fata/baiat, cu seful, cu vreun coleg sau mai stiu eu cine cu totii am vrut sa demonstram cat suntem noi de destepti si/sau frumosi. Si probabil ca am fost de multe ori ridicoli. Mai rau e ca unii oameni si-au facut din ridicol un brand propriu, iar tragedia vine din faptul ca se simt bine asa.

Sigur, sunt si persoane care reusesc sa spuna mai tot timpul ce au de spus intr-un mod foarte elegant si fara sa ofenseze si, mai mult chiar, uneori reusesc sa convinga ca au dreptate. Tot respectul pentru ei, dar din pacate sunt putini. Insa cred eu ca ar trebui luati ca model.

Dar ca sa aveti la ce va gandi (pentru vreo 4-5 secunde) sa impingem lucrurile putin la extrem. Sa presupunem ca sunteti unul/una dintre ultimii trei oameni de pe pamant si ca aveti ca scop in viata sa repopulati planeta. Aveti de ales intre o persoana mai tacuta, introvertita, timida care poate ascunde fie niste calitati pe care vi le-ati dorit dintotdeauna, fie sa fie pur si simplu multa prostie si o persoana ridicola, dar cu tupeu. Pe care ati alege-o? Si care v-ar fi abordarea?

Asta e contextul...ganditi-va la strategie...

Intelegere sau conflict? Manipulare sau Persuasiune?

Cine dintre voi poate spune ca se intelege bine cu toata lumea (sau macar cu 80%) dintre oamenii din jurul lui(sau al ei)? Daca acest lucru e valabil pentru cineva dintre voi - respectele mele profunde. Daca nu, incercati sa aflati care e cauza, fara insa a gasi motive de dragul de a va motiva actiunile. Ati putea incerca de fiecare data cand gasiti un raspuns sa va intrebati de ce raspunsul respectiv. Faceti acest lucru de 2-3 ori pentru fiecare raspuns pe care il gasiti, mergand astfel in spatele raspunsului cateva niveluri. S-ar putea sa ramaneti surprinsi de ce veti descoperi.

Tot pentru aceia dintre voi care simt uneori ca au probleme de comunicare cu cei din jur va recomand un articol foare interesant si util pentru unii despre Programarea neuro lingvistica insotit de niste exercitii . Sa-mi spuneti va rog ce parere aveti. Lectura placuta

http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_subscriber_id=4700&g_id=956

Lucruri marunte

V-ati intrebat vreodata ce se ascunde in spatele lucrurilor mici care va inconjoara?

Eu da... Si azi am constatat pe propria piele. Multa munca din parte unora si multa incompetenta din parte altora.

Va vine sa credeti ca pentru o banala stire la TV se poate munci cateva zile? Probabil ca nu. Sau probabil credeti ca muncesti atat doar daca nu stii ce ai de facut. Cu siguranta aveti dreptate si intr-un caz si in celalalt. Sunt sigur ca o stire se poate face in cateva minute si sunt sigur ca se poate face astfel doar daca esti bun.

Dar atunci cand depinzi de altii sa iti furnizeze informatia e o alta poveste. Cand incompetenta lor atinge limite de neimaginat nu poti fi niciodata sigur de ce sa va intampla. Iar cand mai iau si bani pentru asta, te gandesti ca mai sunt si alti incompetenti care i-au angajat.

Noroc ca din cand in cand mai apare cate cineva (sa ii spunem inger ca tot am inceput in aceasta nota) care te intelege prin ce treci si te ajuta sa treci cu bine.

Nu stiu cum se intampla ca de cele mai multe ori cand intampin o problema imediat imi apare si solutia sub forma cuiva sau a ceva care stii sigur ca te scoate din belea.



PROBLEMA

Azi lucram la o stire despre campania "Sansa la viata" (poate ati auzit de ea de pe la TV sau de prin presa scrisa. E o campanie care vine in sprijunul copiilor cu malformatii congenitale la inima prin dotarea unei sali de operatie si instruirea unei echipe de medici la Institutul de boli cardio vasculare din Targu Mures, singurul loc din tara unde se pot face astfel de operatii). Aceasta stire ar trebui sa intre maine seara pe ProTv. Spun "ar trebui" pentru ca nu se stie daca va intra pentru ca inca nu s-a filmat nimic. Agentia nu si-a facut treaba.

SOLUTIA

Partea buna e ca azi, in loc sa lucrez cu redactora cu care lucrez de obicei, am lucrat cu o alta. E o fata de vreo 25 de ani si se numeste Olivia Paunescu (mai face ea transmisii in direct pe la stiri). Din fericire m-a trecut pe sumarul stirilor de maine in speranta ca vom reusi totusi maine sa filmam. ...Vedeti?... Ingerul. Solutia la problema!

Ce saptamana buna voi avea!!!! :)

http://stirileprotv.ro/bin/front.php?section_id=18&video_section_id=&media_id=60152673