marți, 22 decembrie 2009

Gata ...suficient pe anul asta


Dragilor,

Asta va fi ultima postare pe acest an. AMR 2 ore pana la vacanta. Asa ca va doresc numai de bine. Sa aveti Sarbatori fericite, imbelsugate, distractie maxima si un moment de liniste pentru sufletul vostru!! Sa ne vedem sanatosi la anul!! Have fun.

luni, 21 decembrie 2009

Ready, Steady...GO!!

AMR 7 zile...Deja miroase a vacanta rau de tot...adik bine de tot :))..in fine, intelegeti voi ce vreau sa zic. Deja pe la birou incepe sa bata vantul ...oamenii incep sa intre in concedii, deja nu prea mai ai cu cine vorbi pe-aici (de ce credeti ca scriu la ora asta?). Aerul conditionat s-a stricat din cauza gerului si muncitorii care trebuie sa-l repare sunt in concediu. Incep sa primesc pe mail si in cutia postala tot felul de felicitari de sarbatori de la tot felul de oameni cu care nu vorbesc in mod curent, dar ma bucur ca nu m-au uitat. Frate, eu de ce naiba mai vin la birou?

M-am hotarat. De miercuri nu mai vin. Deja sefu mi-a zis ca e ok si daca mai aveam inca o zi de concediu nu mai veneam nici maine...de fapt cred ca plecam de azi...din pacate sunt consemnat. Nu mai am zile de concediu. Nu-i bai ca netu e mare si cred ca ceva filme mai am pe calculator.

De vineri incoace ma tot gandesc la vacanta. Stau cu ochii deschisi si ma imaginez pe partie cu skiurile in picioare...nu stiu sa schiez cine stie ce dar numai sentimentul ca voi fi acolo parca e suficient. Deja mi-am luat suport magnetic pentru carat skiurile pe masina, bocanci, ochelari de ski (apropos...o gramada de bani costa ochelarii aia si daca tot nu stiu sa schiez bine, de ce mi i-oi fi cumparat? nu e ca si cum de la viteza imi intra zapada in ochi ca eu ma dau mai mult in plug sau fac cristiane...si alea cu viteza melcului...cred ca n-a fost o idee prea buna, dar de-acum faptul e consumat, si-apoi de ce sa imi stric visul?).

Va dati seama ca a mai trecut un an? Anul trecut pe vremea asta ma pregateam de plecat la Praga. A fost frumos si am ramas cu niste amintiri placute..chiar daca au fost si cateva momente mai incordate..din fericire nu m-au vizat. Parca totul s-a petrecut ieri. Ce vieti tumultoase mai avem!! Da asa am zis si anul trecut despre revelionul de acum doi ani de la Viena. Oare la anul cum o sa mai zic?...
Si daca tot a venit vorba de Viena uitati niste poze de acolo..Am fost cam in aceeasi formatie care vom fi si anul asta, cu ceva adaugiri acum..

AMR aproape 7 zile ca asta de azi nu se mai pune...e aproape gata.

vineri, 18 decembrie 2009

Stare de vacanta

Am o stare de sarbatori cum nu am mai avut de multa vreme. Daca stau bine sa ma gandesc de vreo 4 ani si ceva de cand m-am mutat in Bucuresti? Oare de ce?...Stiti, e sentimentul acela de bine pe care il avem (de obicei) cand se apropie sarbatorile. S-ar putea sa fie cam devreme ca totusi mai este o saptamana pana la Craciun, dar ma bucur tare mult de el, ca mi-a cam lipsit.
Stau si ma intreb ce l-a declansat in acest an? Ca a fost o perioada destul de grea, cum presupun ca a fost pentru multi dintre voi, o perioada extrem de strasanta si cu multe incercari, dar din cand in cand si cu ceva satisfactii. Imi vin in minte mai multe chestii pe care voi incerca sa le detaliez suficient de putin cat sa nu plictisesc:
Zapada si frigul imi amintesc de vremurile de acum cativa ani cand eram inca lipsit de griji si intr-un chef de petrecere continuu (care, fie vorba intre noi, nu a disparut inca de tot). Imi era dor sa simt frigul ala ata de puternic incat ti se lipesc narile. Imi era dor sa merg prin zapada proaspata, fara nici o carare. Sa sper ca Mos Craciun poate vine cu sania anul asta ca de ceva vreme vine fie cu vreo caruta (careia unii is spun trasura, desi mie nu prea mi se pare), fie cu vreo masina bengoasa.
Atmosfera de sarbatoare din jur: e prezenta in fiecare an prin magazine si pe strazi, dar parca anul acesta are ceva mai special. Parca oamenii (categorie din care nu ma exclud) au invatat sa o mai si aprecieze. O fi din cauza crizei si a necazurilor...cine stie. In orice caz mi se pare ca are ceva mai special in acest an.
Oamenii din jur mi se pare ca sunt mai zambitori si daca nu mi-ar fi teama ca folosesc un cuvant prea mare as spune ca poate sunt ceva mai buni. Parca au invatat sa fie mai politicosi, mai respectuosi..nu stiu...dar cel putin oamenii din jurul meu parca zambesc mai mult.
Sentimentul de implinire pe care il am in acest an. N-am facut prea multe chestii, dar cu toate astea simt o liniste interioara. Probabil ca erau chestii importante pentru mine. Sigur sunt si multe lucruri pe care nu am reusit sa le fac, dar ce rost ar avea sa ma gandesc la ele? Stiu ca am facut tot posibilul sa se realizeze si asta ma consoleaza.
Speranta ca anul urmator va fi mai bun. Si nu din cauza ca ar face altii ceva pentru noi, ca asta nu cred ca se va intampla...nici statul si nici ceilalti oameni din jur nu ne putem astepta ca se vor schimba dramatic si vor sari in ajutorul nostru in mod voluntar. Dar am senzatia ca trebuie sa se intample ceva bun...ii musai, nu-i asa Omu?

miercuri, 16 decembrie 2009

Cam greu...

Unele lucruri sunt mai greu de facut decat altele. Am constatat din nou acest lucru (de altfel deloc iesit din comun) cand m-am apucat de invatat pentru un examen pe care il am de sustinut maine la "Dreptul consumatorului".
Pentru cei care inca nu au aflat, intr-o zi m-a lovit asa un avant muncitoresc ca m-am apucat din nou de scoala. De data aceasta alta scoala decat cele anterioare, adica Dreptul afacerilor la Universitatea Nicolae Titulescu. Stati linistiti, nu e inca o facultate, e doar un master, cel mai scurt pe care l-am gasit si care sa imi si sune interesant sau util.
Revenind...spuneam ca m-am apucat de invatat in ideea ca, daca tot nu am fost niciodata la acest curs, macar la examen sa nu apar cazut ca din luna. Din amintirile mele, nu parea asa de greu sa inveti ceva...bei un spritz, fumezi o tigara (2-3 daca e cazul) si te apuci de citit. Zis si facut: baut spritz...baut alt spritz( ca de fumat nu mai fumez) si deschid o lege. Dintr-o data constat ca imi vine a naibii de greu. Dupa 4 ani de chefuri, betii si munca din cand in cand, nu mai stiu sa mai invat.
E adevarat ca in general e ceva mai usor sa inveti dintr-un curs decat dintr-o lege (cel putin din unele cursuri), dar asta nu explica de ce citeam din legea 240/2004 (privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte) [paranteza: vedeti ce bine documentat sunt? :)] ca dintr-o Scriptura. Stiam ca e de bine ceea ce citeam da nu intelegeam nimic, iar de retinut nici atat.
Ma interb in conditiile astea, cum o-i fi terminat eu facultatea?
Cred ca incep sa ma ramolesc...oare cine-o fi de vina?

vineri, 11 decembrie 2009

Povestea unui...latifundiar

Azi vreau sa va impartasesc o poveste despre un nou ...latifundiar. Sa-i zicem pentru moment asa. E o poveste cu final deschis si v-as fi recunoscator daca mi-ati da voi sugestii despre cum sa o incheiem. Cea mai buna sugestie va fi premiata cu un gratar si un sprit pe mosia latifundiarului.

Si nu va ganditi la tipul ala de latifundiar mojic, taran, prost, inganfat si ce mai vreti voi cu care ne-am obisnuit de la televizor si care sta cu oile in spatele casei din mijlocul cartierului rezidential.

De aceasta data vorbim de un latifundiar de tip mai nou...genul care a avut un vis de cand era copil: sa se trezeasca de dimineata si sa il doara plamanii cand trage aerul tare de munte in piept. Nu e nevoie sa faca asta in fiecare zi dar, atunci cand are chef, sa stie ca are unde sa isi implineasca dorinta fara un prea mare efort. Visa sa se duca la un gratar intr-un loc curat, linistit si insorit (nu, nu in rai...sau cel putin nu inca). Sa i se rupa de tot si de toti atunci cand e acolo.

Dar pentru ca un vis sa se intample, trebuie sa mai contribui si tu din cand in cand cu ceva. Si ce a facut omul nostru? A inceput sa cutreiere tara in lung si in lat in speranta ca va gasi undeva un loc unde sa traiasca aceste senzatii (100.000 km in 3 ani). Si dupa ani de zile de cutreierat, dupa numeroase proiecte esuate din varii motive, absolut intamplator intr-o zi a descoperit un drum catre nicaieri: i se zice Ardeluta. Ce-o mai fi si asta? Un Ardeal mai mic? Ar fi bine, ca in Ardeal oamenii sunt calmi, gospodari, peisajul e frumos...de ce nu? Poate ca e un loc cu oameni mai mici si mai draguti...sa le zicem "ardeluti"...observati rima :)

Si mergand el pe drumul inspre nicaieri descoperea locuri noi, putin atinse de mana omului. Locuri fara semnal la telefon, dar cu asfalt si curent electric; locuri fara vile mari si de prost gust, dar cu casute mici si cochete; locuri fara pet-uri (nu credeati ca mai exista, nu?) dar cu iarba verde. Si, ca sa fie tacamul complet, locuri incarcate cu spiritualitate; caci la capatul drumului se afla si o manastire.

Pe nesimtite, omul nostru si-a gasit taramul fericirii: locul unde traiesc "ardelutii". Si a ajuns sa creada ca "ardelut" e sinonim cu "fericit", iar "Ardeluta" e sinomina cu "fericirea". Se ivea insa o noua problema: fericirea se poate cumpara? O fi de vanzare? Si, daca da, cat costa? Cata trebuie sa cumperi ca sa devii ardelut? Si s-a apucat de cautat. Din poarta-n poarta...din gura-n gura, pana a gasit pe cineva dispus sa renunte la bucata lui de fericire. "Ochii care nu se vad se uita" si el nu se mai vazuse de mult cu fericirea lui...uitase sentimentul.

Gata! Visul lui s-a implinit: si-a cumparat o bucatica de fericire, nu prea mare (vreo mie de metri). Dar ce sa faca cu ea sa o valorifice pe deplin? Ce destinatie sa-i dea?

Cum probabil v-ati dat seama, "latifundiarul" sunt eu. Modest, frumos, destept, fara bani, dar cu un suflet mare si cu ceva idei de investitii. Va las pe voi sa continuati cu laudele si cu sugestiile...finalul e al vostru.

joi, 10 decembrie 2009

La vremuri noi..tot eu

Salutare la toata lumea!

Asta ca sa dau impresia ca cititorii sunt mai multi...noroc ca "lumea" e la singular si se potriveste cam in toate situatiile.
M-am gandit ca a trecut destul timp de cand nu am mai scris si eu ceva si nu de alta, da-mi ies din mana...nu poti sti niciodata cum mi se pune pata sa revin in presa :)

Pentru cei care au observat, da, am schimbat titlul site-ului...sa-i spunem ca e un pseudo-rebranding. Si asta nu pentru ca mi-as dori sa fiu consecvent si sa scriu periodic cate ceva, cat mai ales pentru ca ma plictisesc si simt nevoia de o schimbare. N-am de gand sa fac si vreo campanie de promovare a blogului, dar am de gand sa privesc lumea de sus.

Paranteza: [Parca va si aud: "ia uite ma ce cucuri are si asta in cap. I s-a suit binele la creier"..s.a.m.d...Da, am un stol de cuci in cap, ca daca nu i-as avea n-as mai fi eu..ii am de cand ma stiu si am de gand sa-i mai pastrez o perioada...Asa...de fun. Insa dincolo de asta imi place sa cred ca raman tot eu, acela care va roaga sa-i dati cate un sut in fund si o palma dupa cap daca ma vedeti ca o iau pe aratura. Acuma daca o sa-mi bagati si ceva carne in frigider nu pot sa ma supar pe voi ca doar vin sarbatorile si tre sa am si eu cu ce face carnatii...]

Acum ca am inchis paranteza, sa facem precizarile de rigoare: "Highend" din trei motive:
1. Pentru ca eu chiar cred si am crezut intotdeauna ca trebuie sa mergem doar in sus pe scara evolutiei noastre ca indivizi. Cat de sus? Cat se poate si cat crede fiecare ca are nevoie. As spune ca inaltimile trebuie sa ni le definim singuri. Cu grija insa sa nu fie aerul prea rarefiat si sa nu mai putem respira sau sa nu intram cu capul in nori si sa cadem in prapastie. Credeti-ma, coborarea nu e deloc placuta.
2.Sunt convins ca e bine sa ai intotdeauna privirea de ansamblu asupra lucrurilor. Trebuie sa vezi suficient de multe detalii dar in acelasi timp suficient de putine ca sa nu te poti pierde in ele.
3. Haideti sa mai privim si noi in sus! Nu de alta, da e pacat sa facem cocoasa de la atat plecat capul...sau, parafrazandu-l pe regretatul maestru Dinica, sa mai avem si noi putina demnitate ca doar "Suntem profesionisti, ce naiba?!"

In fine, voiam doar sa va zic ca traiesc si ca o sa incerc sa mai pun cate ceva despre mine aici in speranta ca voi mai primi si cate un semn de la voi.

luni, 23 februarie 2009

Gesturi necugetate

Sunt convins ca fiecare dintre voi a facut macar o data in viata un gest pe care mai apoi sa il regrete. Ceea e nu stiu este cati dintre voi au avut curajul si au reusit sa indrepte prostia facuta.

Poate prostie e un cuvant prea greu pentru unele situatii, dar in general, fie si atunci cand este vorba de cele mai neinsemnate gesturi, in momentul in care le constientizam ne consideram de-a dreptul prosti (si nu in sensul ca nu ne duce capul, ci mai curand ca nu ne-am gandit la consecinte inainte sa actionam).
Chiar as fi curios sa aflu, si cu aceasta ocazie m-as bucura daca mi-ati impartasi cazuri in care eforturile voastre de a salva o situatie stupida iscata din vina voastra au avut rezultate pozitive.

Ma intreb cand fac oamenii cu predilectie astfel de gesturi ? incercand sa aflu rapunsul la aceasta intrebare am descoperit urmatoarele cazuri:
1. Cand nu mai pot de bine. Cred ca dupa o perioada in care nu mai ai asa multe griji ai tendinta sa "lasi garda jos"...si atunci o comiti! Dai de multe ori cu piciorul la lucruri si situatii pentru care ai muncit cine stie cat timp, dar... prostia se plateste zic unii.
2. Cand esti coplesit de evenimente. Acestea sunt din punctul meu de vedere situatii ceva mai speciale intrucat depinzi foarte mult de conjunctura. Din pacate de multe ori nu avem incotro si evenimentele din jur ne coplesesc. Principala problema in acest caz consider ca este faptul ca de obicei exista victime colaterale. Daca dintr-un anumit pct de vedere noi ne meritam soarta ca am fost slabi si ne-am lasat coplesiti, cei din jurul nostru nu o merita in nici un caz.
3.Cand vrei sa mai schimbi registrul, sa vezi cum e si de cealalta parte. Stiti vorba aia? "Curiozitatea a omorat pisica". Cred ca e perfect valabila in astfel de cazuri. Si cu toate acestea, monotonia e probabil una din cele mai perfide situatii care pot sa apara. Chiar si daca ar fi numai din simplul motiv ca de fiecare data ranesti pe cineva. Dar nu e doar atat..Pe langa faptul ca ranesti de obicei o persoana apropiata, acesta e un rau pe care cu greu il poti indrepta. daca incelelalte cazuri mai poti gasi o explicatie pentru gesturile tale, de aceasta data nu cred ca exista (cel putin eu n-am reusit sa gasesc) un motiv suficient de puternic sa indrepte raul facut. "De ce m-ai ranit? Pentru ca ma plictiseam"...cat de patetic suna...

Indiferent de situatiile de mai sus, astfel de gesturi ar trebui evitate....Dac'ar la fel de usor de facut pe cat este de spus....
Si ce faci daca totusi se intampla? Tii "coada" sus si suferi in tacere? Iti ceri iertare si speri ca vei avea o alta sansa? Incerci sa treci peste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?...Nu stiu daca exista o solutie universala...Probabil ca nu. Insa problema cea mai mare pe care noi ca barbati o avem este sa admitem ca am gresit. Mi-a fost dat sa vad atat de rar astfel de situatii incat aveam, sa cred ca nu exista. Barbatii au intotdeauna dreptate indiferent de situatie ca doar sunt sexul puternic... pe naiba...puternic pe timp de "pace". Oare mai exista speranta pentru noi? sau suntem condamnati la greseala?...ca predispusi suntem sigur.
Pe de alta parte, oare toate femeile trebuie sa aiba intotdeauna dreptate? Probabil ca da...daca vrem sa ne fie bine...si probabil ca in cele mai multe cazuri au...dar noi traim cu satisfactia ca uneori mai avem si noi dreptate, chiar daca asta o stim numai noi :)

Si ca sa inchei in tonul articolului precedent, nu...n-am uitat sa zambesc. Pentru ca sper (si am o presimtire ca asa este) ca de cealalta parte se gasete aproape intotdeauna un suflet suficient de mare incat sa ierte.

Si nu uitati: daca aveti situatii cu happy end, le astept cu interes.