joi, 10 decembrie 2009

La vremuri noi..tot eu

Salutare la toata lumea!

Asta ca sa dau impresia ca cititorii sunt mai multi...noroc ca "lumea" e la singular si se potriveste cam in toate situatiile.
M-am gandit ca a trecut destul timp de cand nu am mai scris si eu ceva si nu de alta, da-mi ies din mana...nu poti sti niciodata cum mi se pune pata sa revin in presa :)

Pentru cei care au observat, da, am schimbat titlul site-ului...sa-i spunem ca e un pseudo-rebranding. Si asta nu pentru ca mi-as dori sa fiu consecvent si sa scriu periodic cate ceva, cat mai ales pentru ca ma plictisesc si simt nevoia de o schimbare. N-am de gand sa fac si vreo campanie de promovare a blogului, dar am de gand sa privesc lumea de sus.

Paranteza: [Parca va si aud: "ia uite ma ce cucuri are si asta in cap. I s-a suit binele la creier"..s.a.m.d...Da, am un stol de cuci in cap, ca daca nu i-as avea n-as mai fi eu..ii am de cand ma stiu si am de gand sa-i mai pastrez o perioada...Asa...de fun. Insa dincolo de asta imi place sa cred ca raman tot eu, acela care va roaga sa-i dati cate un sut in fund si o palma dupa cap daca ma vedeti ca o iau pe aratura. Acuma daca o sa-mi bagati si ceva carne in frigider nu pot sa ma supar pe voi ca doar vin sarbatorile si tre sa am si eu cu ce face carnatii...]

Acum ca am inchis paranteza, sa facem precizarile de rigoare: "Highend" din trei motive:
1. Pentru ca eu chiar cred si am crezut intotdeauna ca trebuie sa mergem doar in sus pe scara evolutiei noastre ca indivizi. Cat de sus? Cat se poate si cat crede fiecare ca are nevoie. As spune ca inaltimile trebuie sa ni le definim singuri. Cu grija insa sa nu fie aerul prea rarefiat si sa nu mai putem respira sau sa nu intram cu capul in nori si sa cadem in prapastie. Credeti-ma, coborarea nu e deloc placuta.
2.Sunt convins ca e bine sa ai intotdeauna privirea de ansamblu asupra lucrurilor. Trebuie sa vezi suficient de multe detalii dar in acelasi timp suficient de putine ca sa nu te poti pierde in ele.
3. Haideti sa mai privim si noi in sus! Nu de alta, da e pacat sa facem cocoasa de la atat plecat capul...sau, parafrazandu-l pe regretatul maestru Dinica, sa mai avem si noi putina demnitate ca doar "Suntem profesionisti, ce naiba?!"

In fine, voiam doar sa va zic ca traiesc si ca o sa incerc sa mai pun cate ceva despre mine aici in speranta ca voi mai primi si cate un semn de la voi.

Niciun comentariu: